manager@medical-express.eu | 004 0733.33.11.00

aspirina_34124300

Aspirina previne cancerul de colon

Aspirina poate reduce riscul apariției cancerului de colon pentru persoanele care au în familie astfel de cazuri. Un nou studiu științific condus de Dr. John Burn de la Universitatea din Newcastle confirmă rolul preventiv al aspirinei, atât în cazul cancerului de colon, cât și al altor tipuri de cancer.

„Am urmărit efectele benefice ale aspirinei asupra prevenirii cancerului și am fost uimit de rezultate. Într-adevăr aspirina previne mai multe forme de cancer” a afirmat John Burn.

Deși punctul central de interes al studiului s-a axat pe cancerul de colon ereditar, s-a descoperit că oricine manifestă un risc pentru acest tip de cancer – și posibil, și alte tipuri de cancer, ar trebui să ia în considerare aspirina ca și element profilactic.

Cancerul de colon este unul dintre tipurile de cancer cu un impact foarte mare în ceea ce privește mortalitatea, 160 de mii de astfel de cazuri fiind diagnosticate în fiecare an în Statele Unite. Dintre acestea, între 2 și 7% sunt provocate de o formă ereditară a bolii, numită Sindromul Lynch, care afectează genele responsabile pentru detectarea și repararea ADN-ului, crescând riscul apariției cancerului de colon și al cancerului uterin.

Administrare
Dr. John Burn împreună cu colegii săi au studiat 861 de persoane cu Sindromul Lynch. Acestora le-au fost administrate 300 de miligrame de aspirină pe zi, în tablete ori medicamente placebo, între 1999 și 2005. Până în anul 2010 au fost consemnate 19 cazuri noi de cancer de colon la cei cărora li s-a administrat aspirină și 34 la cei din grupul „placebo”.

Însă când au fost analizate efectele aspirinei asupra persoanelor care au luat medicamentul pentru mai mult de 2 ani – circa 60% dintre participanții la studiu – efectele benefice ale aspirinei au fost și mai pronunțate: cu doar 10 cazuri de cancer în grupul celor cărora li s-a administrat aspirină și 23 de cazuri în grupul „placebo”. În acest grup a existat o reducere de 63%.

„Este prima dovadă că aspirina este eficientă în reducerea riscului crescut de apariție a cancerului” afirmă Peter Rothwell, de la Universitatea Oxford, care a publicat anterior o serie de articole care au arătat că o doză zilnică de 75 miligrame de aspirină pentru mai mult de 5 ani reduce considerabil riscul apariției cancerului cu 34% pentru toate tipurile de cancer și 54% pentru cancere gastrointestinale, ca cel de esofag, stomac, intestine, pancreas și ficat.

„Fără rezultatele anterioare care au demonstrat că aspirina previne cancerul de colon în genere, ar fi fost dificil să generalizăm noile rezultate și la populația care nu are Sindromul Lynch. Pentru că știm deja efectele aspirinei, aceste noi date obținute sunt foarte importante în sprijinul ideii că efectul aspirinei poate fi generalizat”.

Riscuri și beneficii ale administrării aspirinei
Când au fost cercetate tipurile de cancer aflate în legătură cu Sindromul Lynch, inclusiv cancerul de uter – s-a constatat că circa 30% dintre pacienții care au luat medicamente placebo s-au îmbolnăvit de cancer, pe pacienții care au luat aspirină numai 15%. De asemenea, alte studii (Rothwell) au arătat că aspirina joacă un rol important în prevenirea cancerului, deși sunt mai puține dovezi că ar preveni cancerele „hormonale”, cum ar fi cancerul la sân ori cancerul de prostată.

Contraindicații
Pe lângă beneficiile sale, aspirina crește ușor riscul apariției sângerărilor gastrointestinale și al apariției ulcerului . Astfel, beneficiile aspirinei trebuie cântărite în comparație cu riscurile. „Eu iau aspirină, iar această decizie este bazată pe o privire comparativă a riscurilor și beneficiilor” declară John Burn, care mai adăugat că au trecut 25 de ani în care s-au acumulat date privind legătura dintre administrarea aspirinei și reducerea riscului apariției cancerului. „Oricine poate judeca pe baza acestor rezultate și face o alegere în consecință”.

Riscul inflamației
În cadrul studiului efectuat de John Burn 11 persoane din grupul căruia i s-a administrat aspirină și 9 persoane din grupul „placebo” au suferit de sângerări gastrointestinale sau ulcer pe durata studiului. Riscul acestor efecte secundare poate fi diminuat prin folosirea aspirinei tamponate sau prin administrarea de bicarbonat de sodiu care va reduce aciditatea și implicit riscul iritării mucoasei stomacale. Însă persoanele care își doresc să înceapă administrarea regulată de aspirină ar trebui să consulte un medic înainte.

 Prevenția împotriva cancerului
Aspirina blochează enzima Cox-2, asociată cu inflamarea. „O teorie este aceea că prin blocarea procesului inflamator este blocată evoluția cancerului” afirmă Dr. John Burn.

De asemenea, aspirina pare să prevină apariția cancerului, blocându-l din stadiul incipient. Cercetările de laborator au arătat că salicilatul (salicylate), ingredientul activ al aspirinei, potențează procesul de apoptoză – moartea programată a celulei – atunci când celulele dezvoltă o anomalie pe timpul divizării. Astfel celulele care formează pelicula protectoare a colonului sunt înlocuite la fiecare 5 zile de o populație de celule stem care se divid în mod constant, se poate întâmpla ca salicilatul să sprijine extincția celulelor stem maligne.

Obtine acum cea mai buna varianta de tratament!
0733.33.11.00